Propunere pentru abordarea problemei din Ucraina

 de Mitropolitul de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Ierótheos

(Μετάφραση Τατιάνα Πετράκε)

Problema ucraineană a preocupat Biserica Ortodoxă în ultimul interval de timp, din 1990 până azi, vreme de treizeci de ani. Când ucrainenii au constituit un stat independent, au dorit să obțină și ei o Biserică autocefală, o Patriarhie. Biserica Rusiei nu și-a dat consimțământul, ci doar le-a acordat o autonomie lărgită, de aceea i-a și pedepsit cu caterisirea pe cei care au proclamat Biserica Ucrainei ca Patriarhie autocefală. De atunci, în Ucraina a existat o Biserică subordonată Bisericii Rusiei și alte două formațiuni schismatice.

Pe această temă am scris douăzeci (20) de articole. Primul text l-am scris în 2008, al doilea în 2014, iar celelalte în 2018-2019. În aceste texte m-a preocupat mai ales cauza profundă a problemei, din care decurg diferite alte probleme.

Prin articolele pe care le-am scris, am încercat să pun în evidență șase probleme serioase. În primul rând, faptul că regimul Bisericii este sinodal, dar și ierarhic. Nu se poate accentua numai asupra sinodalității, fără a se avea în vedere caracterul ierarhic al Bisericii, căci altfel eșuăm într-o mentalitate protestantă. În al doilea rând, Biserica Autocefală nu poate funcționa independent de toate celelalte Biserici, în virtutea unui „autocefalism”, ci ca Biserică autoadministrată, însă nu complet independentă. În al treilea rând, succesiunea apostolică este indestructibil legată de viața și tradiția apostolică în interiorul tainei Cincizecimii. În al patrulea rând, Biserica soluționează problemele care apar prin acrivie și iconomie, iar iconomia se aplică în anumite condiții și cu premisele necesare. În al cincilea rând, apar de-a lungul timpului diferite „boli” eclesiologice, pe care le-aș caracteriza drept disfuncționalități ale regimului sinodal și ierarhic al Bisericii, cum ar fi, de pildă, teoria despre „a treia Romă”, disfuncționalități ce urmăresc anularea deciziilor Sinoadelor Ecumenice. În al șaselea rând, documentul despre modul în care se acordă Tomosul de Autocefalie unei Biserici a fost redactat de comun acord la conferințele panortodoxe, însă Biserica Moscovei nu a fost de acord asupra punctului referitor la cine va semna acest Tomos.

Acest șase puncte m-au preocupat în special în articolele pe care le-am scris ca ierarh al unei Biserici Locale, dar și ca ierarh al Bisericii Universale.

Observ că unii se ocupă de probleme parțiale, pe care le absolutizează, și, mai mult, analizează cu insistență acțiuni care au avut loc în trecut, cum ar fi, de pildă, acordarea Tomosului Autocefaliei Bisericii Ucrainei de către Patriarhul Ecumenic, fără să vadă cauzele patogene pe care le-am amintit mai sus și, de asemenea, fără să aibă în vedere prezentul și viitorul.

Sinodul Permanent al Bisericii Greciei, în cadrul ședinței sale din 28 august 2019, după ce a ascultat comunicarea celor două Comisii Sinodale, a Comisiei pentru Probleme Dogmatice și Canonice și a Comisiei pentru Relații Interortodoxe și Intercreștine, a luat hotărârea de „a recunoaște dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de a acorda autocefalia, precum și privilegiul Întâiului-stătător al Bisericii Greciei de a gestiona problema recunoașterii Bisericii Ucrainei”. Aștept să se publice în întregime această comunicare, precum și argumentarea pe care se bazează această hotărâre. Din declarațiile și publicațiile Arhiepiscopului, reiese că acesta va informa Sinodul Bisericii Greciei cu privire la acest subiect la următoarea întrunire ordinară, care va avea loc în octombrie (2019).

Indiferent de cum va fi abordat acest subiect în Sinod, la bază, subiectul rămâne deschis spre soluționare. Cu alte cuvinte, sunt formulate argumente canonice, eclesiologice, teologice din mai multe direcții, dar la un moment dat trebuie să se găsească o soluție serioasă, ca să se restabilească unitatea în Biserica Ortodoxă, unitate care a fost serios perturbată.

Prin textul de față, voi depune o propunere concretă de abordare a problemei din Ucraina. Acest lucru îl fac cu mult respect față de Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe, mai ales față de Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu. Doresc să ajut, nu să îi desconsider. De altfel, știu că toate problemele se rezolvă în cadrul regimului sinodal și ierarhic al Bisericii.

Știu foarte bine că Patriarhia Ecumenică are o foarte mare experiență în abordarea problemelor ecleziale. De pildă, s-a confruntat cu schisma care a durat în Grecia șaptesprezece ani (1833-1850), prin proclamarea independentă a autocefaliei, și a soluționat-o cu înțelepciune și discernământ. Același lucru îl observăm și în cazul altor Biserici Locale.

Astfel, respect întru totul Patriarhia Ecumenică, iar cele pe care le prezint cu bună-cuviință în continuare sunt în duhul cuvintelor scripturistice: „Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept” (Pilde 9:9) și „Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta” (Pilde 1:5).

E de la sine înțeles că mă voi bucura mult, dacă se va găsi un mod mai bun de soluționare a acestei probleme, pentru că nimeni nu este infailibil, căci infailibilitatea aparține Bisericii care lucrează în Taina Cincizecimii prin ierarhii care se consultă sinodal și ierarhic.

  • Zdruncinarea unității Bisericii

Perioada dintre Sinodul I Ecumenic (325) și Sinodul II Ecumenic a fost una zbuciumată. Mulți episcopi și teologi au încercat să teologhisească despre dumnezeirea Cuvântului și a Duhului Sfânt, cu rezultatul că Bisericile locale erau tulburate.

Sfântul Vasilie cel Mare a trăit în această perioadă și, ca un conducător bun și vigilent, a încercat să facă față situației. Există o minunată scriere a sa în care prezintă metaforic situația ce predomina în Biserici. În acea perioadă s-au întrunit în jur de treizeci de sinoade.

Voi cita acest text uimitor. Cred că descrierea aceasta înfățișează situații similare care pe care le regăsim și astăzi în Biserică.

 

Sfântul Vasilie cel Mare: „Expunere a situației Bisericii”

 „Deci, cu ce vom asemui situația prezentă? Seamănă, într-adevăr, cu un război naval, izbucnit între marinari, din cauza unor vechi fricțiuni; imaginează-ți, deci, acest tablou: flota (părțile beligerante) pornește din ambele părți la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mânia ajunge la culme și bărbații încep lupta. Presupune, dacă vrei, că în același timp corăbiile sunt zdruncinate de o furtună violentă și că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, încât să nu se mai poată face deosebire între prieteni și dușmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei generale. Să mai adăugăm tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torențială și valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părțile, către același punct și vasele ciocnindu-se între ele. În această situație, închipuie-ți că unii dintre luptători trădează, trecând în toiul luptei în tabăra dușmană, alții încearcă să conducă vasele purtate de vânturi, împotriva atacanților, iar alții, cuprinși de revolta pe care le-a inspirat-o invidia față de superiori și dorința de a fi fiecare stăpân, se ucid reciproc. Adaugă acestora un zgomot confuz, provocat de vânturile care șuieră, de ciocnirea corăbiilor, de valurile care fierb și de țipetele luptătorilor, care proferă tot felul de cuvinte din cauza celor ce suferă, încât să nu se audă nici vocea comandantului, nici a cârmaciului și peste tot se așterne o dezordine și o confuzie înfricoșătoare, multe greșeli comițându-se din cauza disperării. Adaugă acestora și o extraordinară boală a slavei deșarte, încât, deși corabia se scufundă, cearta pentru întâietate să mai preocupe încă pe pasageri.

Treci acum de la imagine la prototipul însuși al răutății. Fracțiunea ariană, separându-se de Biserica lui Dumnezeu, nu părea mai de mult a fi singura grupare dușmană? Ei bine, după o lungă și penibilă dispută, s-a pornit război deschis împotriva noastră, iar odată pornit, războiul s-a lățit și a luat forme multiple, trezind în toți suspiciune și ură neîmpăcată. Această agitație a Bisericilor nu este mai rea decât orice furtună pe mare?

În timpul ei, orice hotar pus de Părinți este trecut, iar dogmele sunt zdruncinate. În această dispută, se cutremură și se dărâmă toate. Căzând unii asupra altora, suntem doborâți unii de alții. Chiar dacă dușmanul nu ajunge să te lovească, te rănește însoțitorul tău. Chiar dacă dușmanul cade lovit, tovarășul tău de arme intervine. Suntem în comuniune unii cu alții, atât timp cât urâm împreună pe dușmani. Dar, îndată ce dușmanii sunt îndepărtați, ne și privim unii pe alții ca dușmani. Apoi, cine ar putea să enumere mulțimea naufragiilor? Unii se scufundă din cauza atacului dușmanilor, alții din cauza complotului secret al aliaților, alții din cauza lipsei de experiență a conducătorilor. Biserici întregi au pierit lovindu-se de momelile ereticilor ca de niște stânci și mulți au naufragiat de la credință, pentru că, preluând frâiele Bisericii, n-au înțeles să urmeze pe Mântuitorul până la Patimă. Tulburările pe care le provoacă conducătorii acestei lumi nu tulbură popoarele mai puternic decât orice furtună?

Într-adevăr, un întuneric apăsător și sumbru s-a așternut peste Biserici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumineze sufletele oamenilor, au fost îndepărtați. Și pe când ne temem că totul va fi distrus, pofta de ceartă îi face pe sectari să nu priceapă această primejdie. Pentru că dau mai multă importanță nemulțumirii personale decât faptului că poate izbucni un război general; dorința de a stăpâni peste adversari este pusă înaintea folosului obștesc; satisfacerea imediată a egoismului este preferată răsplăților care se vor da mai târziu. De aceea, toți, fără excepție, fiecare cum poate, ridică mâini ucigașe împotriva aproapelui. Țipetele celor care se luptă între ei, împreună cu un vuiet nedeslușit, provocat de amestecul zgomotelor neîntrerupte, au umplut deja aproape toată Biserica, ducând la exagerări și la alterarea dreptei credințe. Pentru că unii, confundând Persoanele, ajung la iudaism, iar alții, susținând că firile (duhovnicească și materială) se dușmănesc, sunt conduși spre păgânism. Nici Scriptura, de Dumnezeu insuflată, nu ajunge să-i împace, nici tradițiile Apostolilor. Una este condiția pentru a le câștiga prietenia: să li se vorbească măgulitor. O nepotrivire de păreri este de ajuns pentru a constitui motiv să devină dușmani. Asemănarea în greșeală le dă încrederea pentru participarea la rebeliune, mai mult decât orice fel de legământ. Teolog este oricine vorbește despre Dumnezeu, chiar dacă are sufletul întinat de nenumărate păcate. De aceea, inovatorii au foarte mulți partizani. De aceea, persoane de sine hirotonite, urmărind prin orice mijloc demnitățile înalte, își împart conducerea Bisericilor, ignorând iconomia Duhului Sfânt. Și, pe când instituțiile evanghelice sunt în întregime răvășite, se observă o nedescrisă alergare după putere; fiecare dintre cei care vor să ajungă la cârmă își dă silința să iasă în evidență. Datorită acestei iubiri de stăpânire, o anarhie înfricoșătoare domnește între popoare. Recomandările conducătorilor sunt cu totul nefolositoare și fără rezultat, pentru că fiecare socotește că nu mai este obligat să dea ascultare altcuiva, că fiecare este chemat să conducă pe alții.

De aceea, am considerat că este mai folositor a tăcea decât a vorbi, pentru că nu poate să se audă cuvântul omului prin astfel de zgomote. Pentru că, dacă sunt adevărate cuvintele Ecleziastului că „în liniște se aud cuvintele înțelepților” (Ecleziast 9:17), este departe de a fi oportun ca în prezenta situația să vorbim despre acestea. Îmi amintesc apoi și acel cuvânt prorocesc: „Cel înțelept va tăcea în acel timp, pentru că timpul este rău” (Amos 5:13). Și este rău, într-adevăr, acest timp, pentru că unii pun piedici, alții sar împrejurul celui căzut, alții aplaudă și nu este cel ce întinde mâna din compasiunea celui care a îngenuncheat, deși după legea veche este condamnabil chiar și cel care trece indiferent pe lângă animalul dușmanului, căzut sub povară. Acum nu mai au valoare astfel de principii. Din ce cauză? Pentru că iubirea s-a răcit peste tot și buna înțelegere a dispărut, iar armoniei i se ignoră chiar și numele. Au dispărut mustrările făcute din dragoste, nicăieri nu există inimă creștină, nicăieri nu se varsă lacrimă de compătimire. Nu vine nimeni în ajutorul celui slab în credință și atâta ură s-a aprins între cei de același neam, încât fiecare se bucură mai mult de nenorocirile aproapelui decât de succesele proprii. Și, după cum în epidemiile de ciumă aceleași necazuri suferă și cei care respectă cu toată strășnicia regimul alimentar, pentru că se contaminează prin contactul cu cei infectați de boală, la fel și acum noi toți suntem purtați ca de o ciumă, de duhul de ceartă care ne-a aprins sufletele de zelul celor răi. De aceea, pe când judecători neiertători și cruzi stau să judece pe cei ce greșesc, judecători nedrepți și răuvoitori stau să judece faptele celor buni. După cât se pare, atât de mult s-a sălășluit răul în noi, încât am devenit mai fără de minte decât animalele, pentru că, dacă acelea alcătuiesc împreună cu cele de aceeași rasă o turmă, noi purtăm războiul cel mai nenorocit împotriva alor noștri.

Deci, pentru toate acestea trebuie să tac, însă iubirea m-a atras de partea cealaltă, ea care nu caută folosul personal și pretinde omului să învingă orice greutate impusă de timp și de împrejurări. Apoi, tinerii aruncați în foc în Babilon ne-au învățat că, chiar dacă nu există nimeni de partea bunei credințe, se cuvine să ne facem datoria. Ei, din mijlocul flăcării, lăudau pe Dumnezeu fără a lua în seamă mulțimea celor care disprețuiau adevărul – și trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoșat mulțimea dușmanilor, ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toată îndrăzneala. De altfel, ar fi cel mai rău lucru dintre toate ca, pe când cei care defăimă pe Duhul să-și ia curajul a înfrunta dreapta credință cu atâta ușurință, noi, cei ce avem un astfel de apărător, să ne temem a sluji învățătura pe care am primit-o de la Părinți pe calea tradiției.

Dispoziția noastră în a înfățișa adevărurile de credință a fost animată de flacăra iubirii tale neprefăcute și de calmul caracterului, care ne încredințează că nu vor fi făcute cunoscute multora cele scrise; nu pentru că acestea nu trebuie să fie cunoscute, ci pentru ca mărgăritarele să nu fie aruncate înaintea porcilor.

Acestea am avut de spus în legătură cu această temă. Dacă ți se pare că sunt de ajuns, să punem aici capăt discuțiilor. Dacă și se pare că lipsește ceva, n-am să mă supăr dacă te vei deda cu sârg cercetării și, prin întrebări, fără duh de ceartă, vei completa ceea ce trebuie cunoscut. Domnul va da, fie prin mine, fie prin alții, împlinirea celor ce lipsesc, prin cunoașterea pe care o dă Duhul celor vrednici de darurile Sale”*.

 

Rezumat și comentariu

Textul pe care l-am citat este uimitor și descrie situația care stăpânea în Biserică în secolul al IV-lea, fiind extraordinar prezentată de Marele Vasilie, arătând, de asemenea, modul în care s-a confruntat cu ea acest mare ierarh al Capadociei și învățător a-toată-lumea. Voi sublinia ilustrativ unele puncte.

1. În acest text, sunt descrise detaliat și exact cele ce s-au întâmplat într-o bătălie navală. Întreaga imagine este explozivă – din pricina confruntării navelor, a puterii războinicilor, a învolburării teribile a mării, a întunericului nopții, a puterii vânturilor, a războinicilor care se ucid unii pe alții, a zgomotului produs de corăbii, a urletului oamenilor, a neorânduielii care stăpânește totul, a scufundării corăbiilor, dar și pentru că, chiar și în această situație înfricoșătoare, oamenii încă se luptau pentru întâietate.

2. Toate aceste însușiri ale unei bătălii navale se aseamănă cu starea ce stăpânea în Biserici din pricina ereziei lui Arie, dar și a ereziei pneumatomahe. Este vorba de un adevărat vacarm în Biserici, care se aseamănă cu o teribilă furtună pe mare, de vreme ce sunt mutate hotarele și temeliile așezate de Părinții Bisericii. S-a iscat un adevărat război în rândul episcopilor și creștinilor. Creștinii sunt scufundați de către dușmani, dar și din pricina lipsei de experiență a propriilor lor conducători bisericești. S-au prăbușit și Biserici, care sunt asemănate cu niște corăbii ce s-au scufundat, pentru că s-au ciocnit de recifele ereticilor. Pe de altă parte, cei ce au preluat conducerea Bisericilor au naufragiat în credință. Există o atmosferă ostilă din partea conducătorilor bisericești, peste tot stăpânește întunericul duhovnicesc și rivalitatea dintre creștini. Oamenii se ucid unii pe alții. Dogmele Bisericii sunt pervertite. Cei plini de întinăciuni își arogă numele de teologi și, cu toate că sunt de sine hirotoniți, au preluat administrarea Bisericii. Peste tot stăpânește voința de putere.

3. Văzând toată această situație care stăpânea în Biserică, Marele Vasilie mărturisește că preferă să nu vorbească, pentru că oricum nu l-ar auzi nimeni. Și a preferat să tacă. Vremurile sunt viclene. Nu există compătimire între semeni, dimpotrivă, fiecare dorește căderea dușmanilor săi, țopăie de bucurie și aplaudă căderea fratelui. Așadar, s-a pierdut dragostea, nu există compătimire, s-a aprins ura și creștinul se bucură de căderile aproapelui său. Se întâmplă ca în epidemii, când toți deopotrivă se îmbolnăvesc, iar judecători duri și nemiloși împart dreptatea.

4. În ciuda faptului că în această situație Marele Vasilie ar fi preferat să tacă, în cele din urmă a biruit dragostea și i-a scris acest text prietenului său, Sfântul Amfilohie de Iconium, care l-a întrebat despre aceste lucruri. A fost insuflat să scrie de cei trei tineri din Babilon, care au fost aruncați în cuptor, deoarece au socotit că trebuie să-și împlinească datoria, chiar și atunci când nu mai au nici un aliat în ale credinței. Cei trei tineri Îl cântau pe Dumnezeu în flăcările cuptorului fiind și le era de ajuns că se susțineau unul pe altul. Marele Vasilie spune că, întocmai celor trei tineri din cuptorul cel de foc, nici pe el nu l-a înfricoșat mulțimea dușmanilor, ci a propovăduit adevărul cu îndrăzneală și, având nădejdea ancorată în ajutorul lui Dumnezeu, a predanisit învățătura moștenită de la Părinți.

La sfârșit îi spune destinatarului acestei scrisori, Sfântului Amfilohie, că, dacă cele ce i le-a scris îi sunt de ajuns, foarte bine, dacă însă îi par că au lipsuri, să se ocupe el însuși cu trudă și să completeze subiectul. Se roagă, așadar, ca Domnul să ajute fie prin el însuși (Sfântul Vasilie), fie prin alții pentru a se întregi cele ce lipsesc, prin cunoașterea pe o dă Duhul Sfânt celor care sunt vrednici de aceste daruri.

Aceste cuvinte ale Sfântului Vasilie cel Mare mă exprimă întru totul. Și astăzi predomină în Biserică o situație similară, care se aseamănă unei lupte navale și unui război, dar și unei molime cumplite. Acest lucru se vede în starea care există în toate Bisericile, mai ales în Ucraina. În astfel de situații, uneori e mai potrivit să taci, pentru că oricum nu te ascultă nimeni. Alteori însă, din dragoste, îndrăznești să vorbești, din lăuntrul cuptorului de foc, asemenea celor trei tineri.

În sfârșit, atunci când scriem, se cuvine să avem conștiința că scrierile noastre au lipsuri și, întrucât exprimă această cunoaștere nedeplină, le lăsăm în seama lui Dumnezeu, spre a fi întregite de un altul, care să fie luminat de Duhul Sfânt.

Noi ne facem datoria și ne încredințăm Bisericii ca să ne judece, respingând sau valorificând. În acest duh, îndrăznesc să scriu cele ce urmează și în acest duh trebuie citite. Este valabil și aici cuvântul poetului Nikos Karouzos: „Nu mă citiți dacă socotiți că aveți dreptate”, adică atunci când sunteți convinși de dreptatea și infailibilitatea părerii voastre.

 

2. Situația actuală a Bisericii din perspectiva problemei ucrainene

 Mă voi referi la datele existente ale actualei probleme ucraineane și la modul în care acest subiect ar putea fi soluționat.

  • Datele existente

Odată cu trecerea timpului am ajuns la următoarele situații complexe.

În primul rând, prin Conferințele Interortodoxe s-a ajuns la un acord asupra documentului despre acordarea autocefaliei într-o Biserică. Dezacordul a apărut în legătură cu cine semnează Tomosul de autocefalie și din acest motiv nu s-a luat o decizie.

Ca urmare a acestei situații, Patriarhul Ecumenic a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, așa cum a făcut și în cazul altor Biserici Locale, potrivit dreptului numit cutumiar. Această Biserică autocefală a fost alcătuită din gruparea schismatică a lui Filaret, care fusese caterisit, și gruparea schismatică a lui Macarie, cărora li se contestă atât preoția, cât și succesiunea apostolică. Socotesc că, Patriarhia Ecumenică, după ce a evaluat situația care există în Ucraina și, mai ales, după ce a înțeles deplin tactica Patriarhului Moscovei, a acordat autocefalia, și cred că nu o va revoca.

În al doilea rând, Patriarhia Moscovei nu a acceptat această hotărâre a Patriarhiei Ecumenice de acordare a autocefaliei Bisericii Ucrainei și se opune intervenției Patriarhului Ecumenic în Ucraina. Mai mult, ca reacție la hotărârea Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, a încetat pomenirea Patriarhului Ecumenic în Diptice și, mai mult, le-a recomandat rușilor și ucrainenilor să nu mai aibă comuniune eclezială cu Bisericile care îl pomenesc pe Patriarhul Ecumenic. 

După părerea mea, din ceea ce se vede până acum, Biserica Moscovei, din diferite motive, nu va ceda și nu va accepta să fie pusă în fața faptului împlinit în Ucraina. Consider că, chiar și dacă unele Biserici Ortodoxe vor recunoaște autocefalia Ucrainei, problema va rămâne, de vreme ce nu va fi acceptată de Biserica Moscovei.

În al treilea rând, celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, din diferite motive, se află în așteptare sau susțin Moscova. Au rețineri în a-l recunoaște pe Epifanie ca Întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Nu știu ce vor decide în intervalul de timp următor. În orice caz, la intronizarea lui Epifanie nu au fost de față reprezentanți ai altor Biserici Autocefale, în afară de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, și nu au fost trimise scrisori de felicitare pentru preluarea președinției Bisericii Autocefale a Ucrainei.

În al patrulea rând, în Ucraina continuă să fie jalnică situația bisericească. Există Arhiepiscopul Epifanie, ca Întâi-stătător al Bisericii Autocefale a Ucrainei, Mitropolitul Onufrie, care aparține Bisericii Rusiei, și așa-numitul „Patriarh onorific Filaret”, care s-a retras din acordul inițial, nu a acceptat Tomosul de autocefalie, pentru că nu este de acord cu desființarea „Patriarhiei” proclamate de el. E posibil să existe și alte evoluții. Realitățile evoluează pe nisipuri mișcătoare.

În al cincilea rând, există și alte Biserici Locale, subordonate altor Patriarhii, care de-a lungul timpului și-au exprimat dorința de a obține autocefalie, deoarece aparțin unor unități statale independente, și această intenție a lor are la bază Canoanele 34 al Sfinților Apostoli, 17 al Sinodului IV Ecumenic și 38 al Sinodului Ecumenic Quinisext, și potrivit cuvântului Sfântului Fotie cel Mare, potrivit căruia situațiile bisericești administrative sunt în strânsă legătură cu cele politice. Este posibil să existe și alte Biserici, care până în prezent nu s-au exprimat, dar este foarte probabil că își vor cere autocefalia. Au fost publicate nume concrete de astfel de Biserici, pe care nu doresc să le menționez aici, pentru a nu se crea o problemă în plus.

Desigur, în primul mileniu autocefalia funcționa diferit de modul în care funcționează în al doilea mileniu, când a fost introdus principiul feudalismului, apoi principiile Reformei și principiul națiunilor, care a apărut în secolul al XII-lea și s-a dezvoltat odată cu Iluminismul și Revoluția Franceză în secolul al XVIII-lea, așa cum a analizat problema Prof. Arhim. Grigorios Papathomas.

Aceasta înseamnă că, provocată de această criză, Biserica trebuie să ia o decizie legată de felul cum se acordă autocefalia, în spiritul sinodalității și al caracterului ierarhic al regimului Bisericii Ortodoxe.

Așa cum, după iconomie și provizoriu, pentru diaspora s-a adoptat așa-numita „erezie a co-teritorialității”, prin constituirea Conferințelor Episcopale, la fel trebuie să se decidă asupra acordării autocefaliei într-o Biserică.

Se știe că s-a făcut o astfel de încercare de a se soluționa această problemă serioasă, dar, din păcate, s-a oprit în punctul legat de cine va semna Tomosul de autocefalie, adică au fost desconsiderate privilegiile Bisericii Constantinopolului, Noua Romă, ce deține întâietatea Tronului.

În momentul de față acesta este scopul nostru: trebuie să se reia discuția despre acordarea autocefaliei – deja există o decizie panortodoxă asupra conținutului documentului – nu doar pentru Biserica Ucrainei, dar și pentru alte eparhii bisericești ale altor Patriarhii, ca să nu înceapă alte tensiuni și alte schisme. Este de la sine înțeles că acest lucru trebuie soluționat de un Sinod Panortodox sau de o Adunare a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe. În orice caz, toate acestea complică problema și, pentru a nu se permanentiza această situație schismatică, după cuvântul „cu cât durează mai mult, cu atât e mai greu de tămăduit”, trebuie găsită o soluție.

  • Câteva demersuri neoficiale

Întrucât astfel stau lucrurile, întrebarea care se pune este cum se va soluționa această criză bisericească serioasă, care creează probleme în relațiile tuturor Bisericilor Ortodoxe.

Nu am auzit până acum propuneri serioase pentru soluționarea problemei. Singura propunere serioasă a fost de a se convoca un Sinod Panortodox, care să abordeze acest subiect și să ia decizii finale. Câteva alte propuneri nici nu pot fi discutate, pentru că nu pot fi materializate.

Însă, problema este că, pentru a se convoca un Sinod Panortodox, trebuie să existe o pregătire serioasă, iar o propunere concretă asupra căreia să încline majoritatea Bisericilor Ortodoxe și, firește, să fie acceptată de Patriarhia Ecumenică și de Biserica Moscovei. Pentru că nu poate fie convocat un Sinod Panortodox sau o Adunare a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, dacă nu sunt convocate de Patriarhul Ecumenic și dacă nu se maturizează acest subiect pentru a se ajunge la o soluție. Și, desigur, dacă nu există o convergență a opiniilor către o propunere concretă, pe care să o accepte Bisericile Locale, în special Patriarhia Ecumenică și Biserica Moscovei, nu există nici motiv ca să se întrunească un Sinod Panortodox.

Aceasta înseamnă că anumiți factori bisericești trebuie să lucreze la o propunere, pe care să o accepte Patriarhia Ecumenică, Biserica Moscovei și Biserica Ucrainei. Desigur, trebuie să există consultări și cu conducerea politică a Ucrainei. Comparând situația Ucrainei cu acordarea autocefaliei Bisericii Greciei și cu încredințarea Noilor Țări** Bisericii Greciei, hotărârea a fost luată și adoptată de trei factori: Patriarhia Ecumenică, Biserica Greciei și Statul Elen.

Dacă nu va avea loc o asemenea pregătire serioasă, cu demersuri laborioase, cu seriozitate, cu discernământ și rugăciune, nu este posibil să se întrunească un Sinod Panortodox eficient. Fără o asemenea pregătire, se va întruni pentru a valida actualul dezacord și, firește, nu va reuși să adopte o hotărâre concretă. Astfel, se va vedea încă mai mult ruptura care există între Bisericile Ortodoxe.

 

  • O propunere spre dezbatere

 Care, deci, ar putea să fie propunerea care să poată fi supusă unei pregătiri și dezbateri serioase? Voi încerca să concretizez o propunere care poate avea lipsuri și va fi nevoie să fie îmbunătățită.

În primul rând, va trebui să aibă loc o întâlnire, fie și neoficială pentru început, a reprezentanților Patriarhiei Ecumenice și ai Patriarhiei Moscovei, pentru a se decide continuarea dialogului pentru finalizarea discuției despre modul în care se acordă autocefalia unei Biserici și să se stabilească un proiect de soluționare a problemei Ucrainei, în acord cu punctele care vor fi expuse mai jos.

În al doilea rând, hotărârea Patriarhiei Moscovei de a opri comuniunea bisericească cu Patriarhul Ecumenic și de a nu-l mai pomeni în Diptice, și aceasta pentru a exercita presiuni pentru a nu se acorda autocefalia Ucrainei, și apoi îndemnul adresat credincioșilor săi de a nu participa la liturghii și slujbe la care este pomenit Patriarhul Ecumenic nu constitui un demers bisericesc serios.

Nu poate fi folosită Taina dumnezeieștii Euharistii, care este o Taină a unității, și nici Taina Spovedaniei pentru a se exercita presiuni asupra altor Biserici, și aceasta pentru lucruri secundare. Mai mult, este inadmisibilă situația care există la împreună-slujirile arhiereilor din toate Bisericilor Ortodoxe, ca aceștia să se abțină de la participarea la Dumnezeiasca Liturghie pentru motivul că participă reprezentanți ai altor Biserici cu care nu au comuniune bisericească și, în același timp, să participe la mese oficiale, la care se roagă și petrec împreună.

De aceea, pentru a putea începe un efort de soluționare a acestei probleme, va trebui ca Biserica Moscovei să anuleze decizia aceasta și, arătându-și bunele intenții, Patriarhul Moscovei să înceapă să-l pomenească pe Patriarhul Ecumenic la Diptice. De altfel, trebuie asigurată posibilitatea dialogului între Biserici, căci altfel, atunci când se sunt izolate unele de altele, nu se va rezolva niciodată această problemă.

În al treilea rând, dialogul dintre reprezentanții Bisericilor Ortodoxe trebuie să aibă ca bază acordul și validarea celor două documente, care au fost pregătite pentru a fi depuse la Sinodul care a avut loc în Creta în iunie 2016, dar în cele din urmă nu s-a căzut de acord ca aceste documente să fie discutate la Sinod și să fie semnate.

Este vorba de două texte care se referă la Autocefalie și la Diptice. Sunt două subiecte canonice, care, dacă nu ar fi existat obiecția Bisericii Moscovei legat de modul de semnare a Tomosului de autocefalie și ar fi fost depuse la Sinodul din Creta pentru a se lua o decizie, nu am fi avut astăzi aceste probleme în Ucraina.

Prin urmare, trebuie să reînceapă discuțiile dintre reprezentanții Bisericilor Ortodoxe legat de modul în care va fi semnat Tomosul de autocefalie, pentru a se finaliza discuția pe acest subiect. În cadrul acestei perspective, se va hotărî cum se va acorda pe viitor autocefalia către o Biserică, așa cum s-a stabilit în documentul existent referitor la autocefalie, fără să fie desconsiderate privilegiile canonice și tradiționale ale Tronului Ecumenic.

În al patrulea rând, după ce o comisie a reprezentanților tuturor Bisericilor va pregăti aceste două documente referitoare la Autocefalie și la Diptice, în continuare să fie convocat un Sinod al Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe cu delegațiile lor, care să valideze aceste documente.

Acest Sinod Panortodox va trebui să procedeze la constatarea că astăzi există paisprezece Biserici, să valideze demnitatea și cinstea patriarhală a unor Patriarhii mai recente, ca să se soluționeze și această situație provizorie, să valideze decizia Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia Bisericii Ucrainei, ajungându-se astfel la cincisprezece Biserici, și să abordeze problemele particulare care s-au ivit în acest context.

În al cincilea rând, va trebui să se ajungă la un acord cu privire la modul în care se va rezolva și va fi valabil regimul eclezial al Ucrainei, în toate dimensiunile acestuia. Eventual, va trebui soluționat prin iconomie „până la o vreme”.

O soluție este de a se găsi o cale ca în această Biserică autocefală să fie integrate toate jurisdicțiile bisericești care există în Ucraina. Să fie valabil prin iconomie și, probabil, „până la o vreme” situația care există în momentul de față în Biserica Greciei, în care se întrunesc și iau decizii împreună arhiereii Bisericii autocefale a Greciei și arhiereii Patriarhiei Ecumenice din Grecia, ai așa-numitelor Țări Noi.

Dacă, din diferite motive, acest lucru nu poate fi valabil în Ucraina, atunci ar putea fi valabil sistemul care funcționează în diaspora, cu Conferințele Episcopale, al căror Regulament de funcționare a fost votat la Sinodul din Creta în 2016. Există, cu alte cuvinte, un Regulament gata redactat, care poate fi adaptat pentru Biserica Autocefală a Ucrainei.

În aceste condiții, fie sub forma unei administrații similare celei a Bisericii Greciei, fie sub forma în care funcționează Conferințele Episcopale din diaspora, ar putea să funcționeze un Sinod, care să fie alcătuit din toate jurisdicțiile bisericești existente și care să aibă un Arhiepiscop. Și dacă acest lucru nu se poate realiza, atunci ar putea funcționa regimul existent în Grecia, cu Biserica Autocefală a Greciei, Țările Noi care aparțin Patriarhiei Ecumenice, cu Biserica semiautonomă a Cretei și Mitropoliile Dodecanezului.

Mitropoliții diferitelor jurisdicții ecleziale vor pomeni Biserica de care aparțin, adică fie pe Patriarhul Constantinopolului, fie pe Patriarhul Moscovei, adăugând și Sinodul lor, adică: „Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul și Patriarhul nostru (Bartolomeu sau Chiril) și Sfântul nostru Sinod, al celor ce drept învață cuvântul adevărului Tău”.

Din Sinodul Permanent, care va fi alcătuit din doisprezece arhierei și al treisprezecelea va fi Președintele Sfântului Sinod, să facă parte membri în număr egal din jurisdicțiile bisericești existente. Din Sinodul plenar vor face parte toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei. La prima întrunire, arhiereii acestei Biserici Autocefale ar putea să-l aleagă pe Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

În al șaselea rând, consider că în această direcție ar trebui să lucreze atât factorii bisericești, cât și cei politici din Ucraina. Vorbesc și despre factori politici, pentru că totdeauna, și la hotărârile Sinoadelor Ecumenice, hotărârile erau decretate prin lege de către împărați. Căci, dacă un Sinod ia singur hotărârile, nu este posibil să fie aplicate, dacă puterea politică nu intervine consacrându-le prin lege. Acesta era motivul pentru care Sinoadele Ecumenice erau convocate de împărați și hotărârile acestora erau citite la palat în ultima zi, când se și decidea ca ele să fie consacrate prin lege. Un model ilustrativ este Sinodul Ecumenic Quinisext (numit și Sinodul Trulan, tocmai pentru că a avut loc în marea sală a Palatului, care avea turlă***).

Toate cele pe care le-am menționat mai sus sunt, în opinia mea, o primă evaluare realistă a situației și constituie și o propunere, după iconomie și „până la o vreme”, sau mai degrabă un prim proiect, care poate fi îmbunătățit sau respins.

Desigur, orice propunere mai bună va trebui prezentată și studiată, mai ales de Patriarhia Ecumenică, care are o mare experiență de-a lungul timpului în abordarea problemelor bisericești, spre a se ajunge la soluționarea problemei nu numai în Ucraina, ci, mai ales, în relațiile dintre Bisericile Ortodoxe, care în faza actuală se află în cel mai critic punct.

Aș fi putut și eu să tac, ca să mă fac plăcut tuturor, dar din dragoste de Biserică și nu din alte interese, m-am ocupat de acest subiect și mi-am consemnat ideile, după cuvântul „Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept” (Pilde 9:9). Socotesc că, în această problemă se aplică Fericirea lui Hristos: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9).

Septembrie 2019

Traducere de Tatiana Petrache

Sursa: http://parembasis.gr/files/NI_Proposal_for_Dealing_with_the_Ukrainian_Issue-05-09-2019-GR.pdf

 

* Sfântul Vasilie cel Mare, Scrieri (III), Despre Sfântul Duh. Corespondență (Epistole), traducere, introducere, note și indici de Preot Prof. Dr. Constantin Cornițescu și Preot Prof. Dr. Teodor Bodogae, PSB 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe a României, București, 1988, pp. 89-92. [n. trad.]

** Este vorba de teritoriile alipite Statului Elen modern pe baza Tratatului de la Lausanne (1923), anume Epirul, Macedonia centrală, răsăriteană și apuseană, Thraki și nordul Arhipelagului Mării Egee. În 1928, Patriarhia Ecumenică cedează administrarea eparhiilor din aceste teritorii Bisericii Autocefale a Greciei, acestea rămânând însă sub jurisdicția ei duhovnicească, astfel încât episcopii din aceste zone fac parte concomitent din două sinoade, cel al  Patriarhiei Ecumenice și cel al Bisericii Greciei. [n. trad.]

***Gr. τρούλλο, „turlă”. [n. trad.]

  • Vizualizări: 2464

Χρησιμοποιοῦμε cookies γιὰ νὰ βελτιώσουμε τὴν ἐμπειρία σας στὸν ἱστότοπο μας.  Διαβάστε Περισσότερα - Ἀποδοχή.

We use cookies to improve your site experience. Read More - Acceptance